17.03.2015 10:23

Astăzi vor fi trasate sarcinile pe care trebuie să le urmeze Moldova conform Acordului de Asociere la Uniunea Europeană

Astăzi la Bruxelles are loc prima ședință a Consiliului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană. În cadrul reuniunii, vor fi trasate sarcinile pe care trebuie să le urmeze ţara noastră conform Acordului de Asociere la Uniunea Europeană. Delegația țării este condusă de prim-ministrul Chiril Gaburici.

La Bruxelles, şeful Guvernului de la Chişinău este însoţit de mai mulți miniștri printre care ministrul de Externe, Natalia Gherman și ministrul Economiei, Stephane Bride. Conform agendei, delegația țării s-a întâlnit deja cu Johannes Hahn, Comisar European pentru Politica de Vecinătate şi Negocierile de Extindere. În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre cooperarea moldo-comunitară şi măsurile prioritare privind realizarea reformelor în ţara noastră. Totodată, prim-ministrul s-a întâlnit și cu Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg. În cadrul întrevederii, înalţii demnitari au discutat despre stadiul actual şi perspectivele cooperării RM cu NATO. Prim-ministrul Gaburici a reiterat interesul ţării noastre în deschiderea unui Oficiu al NATO la Chişinău, care ar facilita dialogul politic şi cooperarea dintre Republica Moldova şi Alianţa Nord-Atlantica. Delegația RM urmează să aibă convorbiri și cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Consiliul de Asociere Republica Moldova-UE este o platformă instituţională creată pentru trasarea sarcinilor pe care ar trebui să le urmeze Moldova după ce a devenit stat asociat la UE. Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană va intra deplin în vigoare după ce toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene îl vor ratifica. Până acum, convenţia a fost confirmată de 13 ţări, printre care România, Bulgaria, Lituania, Suedia, Polonia, Danemarca şi Irlanda.

Comentarii