
09.06.2015 13:08
Audit la mai multe instituții financiare din Moldova
Audit la mai multe instituții financiare din Moldova. În scurt timp, Banca Națională a Moldovei ar putea iniția verificări la mai multe bănci din țară. Deocamdată, nu se cunoaște care instituții financiare vor fi supuse verificărilor, cert este că aceste acțiuni au scopul de a evita eventuale atacuri în sistemul financiar, iar cele mai vizate sunt „Victoriabank”, „Moldindconbank” și „Moldova Agroindbank”.
O solicitare de verificare a celor trei bănci a fost inițiată de deputatul PLDM, Ștefan Creangă, în cadrul ședinței Comitetului pentru Stabilitate Financiară, anunță Unimedia.md. „Situația din sistemul financiar este critică. Statul nu trebuie să admită noi lovituri. Pentru a fi evitate astfel de situații, trebuie întreprinse măsuri urgente. „Victoriabank”, „Moldindconbank” și „Moldova Agroindbank” sunt cele mai mari instituții financiare.
O eventuală lovitură la una din aceste bănci ar putea ruina și mai mult sistemul financiar. BNM trebuie să efectueze câte un audit extern la fiecare din aceste bănci”, a declarat deputatul, menționând că solicitarea a fost făcută cu două luni în urmă, iar vineri, în cadrul ședinței Comitetului pentru Stabilitate Financiară a fost informat că BNM a primit recomandarea, iar în prezent este definitivat caietul de sarcini.