01.06.2015 09:10

Autonomia fiscală, dorită de APL

Reforma de descentralizare decurge lent, iar autoritățile publice locale sunt încă în așteptarea unei autonomii financiare reale. În aceste condiții, cea mai așteptată acțiune este consolidarea capacităților fiscale la nivel local. Despre aceasta a comunicat managerul de proiect în cadrul Congresului Autorităților Locale din Moldova, Alexandru Osadci în ediția de vineri a Știrilor Retrospectivă.

Primul pas în reforma descentralizării îl constituie transferul, de la autoritatea centrală la autoritățile locale, a competențelor și resurselor financiare necesare. Potrivit lui Alexandru Osadci, concomitent cu delimitarea competenţelor, trebuie aprobat şi mecanismul de acoperire financiară. Or în prezent, baza fiscală a autorităților publice locale nu este consolidată.

Odată cu descentralizarae, primarii au obținut o independență față de autoritățile centrale, însă aceasta este doar parțială. Având posibilitatea să dirijeze cu cheltuielile recurente, autoritățile publice locale rămân, în același timp, foarte dependenți politic de finanțarea centralizată a investițiilor capitale. O altă deficiență remarcată de invitatul emisiunii este modalitatea de desfășurarea a chizițiilor publice. Alexandru Osadci susține că actualul prag de 40-50 mii de lei pentru achizițile publice deschise este inacceptabil pentru o bună dirijare a activităților în localități. Pentru comparație, el a dat exemplul UE, unde pragul mediu este de 200 mii de euro.

Dacă vom implementa corect prevederile Acordului de Asociere cu UE, atunci și companiile europene vor avea acces legal la piața moldovenească de achiziții publice, ceea ce ar fi un avantaj esențial pentru dezvoltarea localităților, mai spune Alexandru Osadci.

Comentarii