14.09.2016 09:30
Avocat: Filat urmează să fie ELIBERAT chiar din sala de judecată
Prima ședință de judecată, în cadrul căreia va fi examinat recursul apărării la sentința fostului premier Vlad Filat, va avea loc pe 20 septembrie curent, la Curtea de Apel Chișinău.
Avocatul Igor Popa a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că, deocamdată, nu a fost stabilită ora primei ședințe de judecată, în cadrul căreia urmează să fie examinate cereri și demersuri ale părților, să se stabilească oportunitatea cercetării parțiale sau totale a probelor examinate în prima instanță.
Cauza lui Vlad Filat va fi examinată de completul din trei judecători ai Curții de Apel Chișinău: Nichifor Corochii, Iurie Melenteanu și Ludmila Ouș.
„Așteptările noastre țin de realizarea unui proces echitabil în cauza lui Vlad Filat: ședințe publice, respectarea dreptului la traducător, realizarea dreptului la audierea martorilor apărării în condițiile în care au fost audiați martorii acuzării etc. Sentința contestată de către noi este una ilegală, neîntemeiată și nemotivată. Or, concluziile despre vinovăția lui Vladimir Filat de săvîrșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri”, susține Popa.
Mai mult, avocatul consideră că fostul premier ar trebui eliberat chiar din sala de judecată. „Nu există temei juridic pentru tragerea la răspundere penală și condamnare a lui Vlad Filat nici în ceea ce privește coruperea pasivă, nici traficul de influență, fapt pentru care am solicitat în apel achitarea integrală a acestuia. Vladimir Filat urmează a fi eliberat din sala de judecată”, a punctat sursa citată.
Amintim că, pe 27 iunie curent, Judecătoria Buiucani l-a condamnat pe Vlad Filat la 9 ani de închisoare. Politicianului i s-a mai aplicat o amendă de 60 de mii de lei, privarea dreptului de a deţine anumite funcţii publice timp de 5 ani, retragerea distincției de stat „Ordinul Republicii” şi confiscarea bunurilor care îi aparțineau în valoare de 791 de milioane de lei.
Menționăm că Vlad Filat a fost condamnat pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă. Procurorii au declarat de mai multe ori că dosarul lui Vlad Filat vizează fraudele de la Banca de Economii, însă avocații politicianului susțin că acesta nu are nimic în comun cu furtul din sistemul bancar, iar în sentință ar fi trecute doar „un ceas, mașini și călătorii cu avionul” pe care Filat le-ar fi primit în calitate de „cadouri” de la Ilan Șor, principalul învinuit în dosarul care vizează frauda bancară.
Vlad Filat a fost reținut pe 15 octombrie 2015 în baza unui autodenunț al lui Ilan Șor în care acesta arăta că i-ar fi dat fostului premier 250 de milioane de dolari. Procurorii au anunțat, ulterior, într-o conferință de presă că au reușit să documenteze suma de 40 de milioane de dolari. Aceștia susțin că mai există un dosar pe numele fostului premier la care lucrează.
Vlad Filat a declarat că dosarul de pe numele său este unul politic, intentat la comanda lui Vladimir Plahotniuc. Ultimul nu a comentat niciodată acuzațiile.
Și controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, care a fost reținut recent de organele de drept din Ucraina, apoi extrădat autorităților R. Moldova, a spus că, de fapt, banii de la BEM ar fi fost furați de Vlad Plahotniuc. „Voiam să mai povestesc cum Plahotniuc l-a folosit pe Șor și l-a înfundat cu măiestrie pe Filat, care nu înțelegea nimic. Șor este cel care răspunde pentru tot, iar Plahotniuc este principalul beneficiar al semnăturilor acestuia”.