02.09.2015 13:16

BERD, interesată de deblocarea situației din sistemul bancar

Un prim-pas spre deblocarea situației dificile din sistemul bancar. Prim-ministrul Valeriu Streleţ s-a întîlnit astăzi cu o delegație a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Totodată, delegația BERD s-a întâlnit și cu Președintele Parlamentului Andrian Candu.

În cadul întrevederii, părţile au făcut un schimb de opinii cu privire la dezvoltarea economică a Republicii Moldova, referindu-se în mod special la necesitatea ameliorării situaţiei în sistemul financiar-bancar, îmbunătăţirii climatului de afaceri, dar şi urgentării implementării proiectelor în sectorul energetic al ţării noastre. În context, prim-ministru a menţionat şi importanţa dezvoltării infrastructurii pentru o economie sustenabilă, precum şi a consolidării sistemului financiar-bancar al ţării, prin atragerea investitorilor cu renume.

Şeful executivului de la Chişinău a pledat pentru activizarea procedurilor de punere în aplicare a proiectelor demarate cu suportul BERD şi a altor donatori în Moldova, exprimînd determinarea echipei pe care o conduce de a urgența acestor procese.

Totodată, reprezentanţii BERD au menţionat importanţa negocierilor pe marginea noului program de colaborare a Republicii Moldova cu FMI, consolidării sectorului bancar şi asigurării integrităţii justiţiei. Oficialii au exprimat disponibilitatea BERD de a acorda expertiza şi asistenţa necesară în acest sens.

Menționăm că BERD finanţează peste 100 de proiecte în Moldova, cu un buget de peste 900 de milioane de euro. Strategia BERD pentru Republica Moldova pentru perioada 2014-2017 include finanțarea proiectelor de creare a unui mediu favorabil de dezvoltare a sectorului privat, integrarea regională și dezvoltarea eficientă a întreprinderilor municipale.

Comentarii