14.05.2015 08:03
Buletinele de identitate se schimbă din nou
La doi ani de cînd sînt eliberate buletine de identitate de tip nou, autorităţile se pregătesc să schimbe din nou aspectul acestora. Ministerul Tehnologiei Informaţiei a elaborat un proiect de hotărîre prin care propune schimbarea actelor de identitate începînd din toamnă cel tîrziu, transmite agenția Jurnal.md
Noile acte vor fi confecţionate din folii de policarbonat, fiind utilizată o tehnologie nouă cu folosirea utilajului cu laser pentru inscripţionarea datelor în stratul interior al cardului confecţionat.
Astfel vor fi modificate buletinele de identitate, inclusiv cele electronice, paşapoartele, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare pentru vehicule.
Actele eliberate anterior vor rămîne valabile pînă la expirarea termenului de valabilitate al acestora.
Proiectul urmează să fie aprobat de Guvern şi votat de Parlament, iar dacă trece, vom avea acte noi de identitate „din momentul creării condiţiilor necesare pentru punerea în circulaţie a modelelor noi de acte, dar nu mai tîrziu de 1 septembrie 2015”.