08.06.2015 15:02

Calea ferată blocată de angajații întreprinderii, din cauza restanțelor la plata salariilor

Mai mulți angajați ai Întreprinderii de Stat “Calea Ferată din Moldova” au blocat astăzi circulația pe un tronson de cale ferată, în semn de nemulțumire față de faptul că își primesc salariile cu întârziere. Oamenii au protestat timp de două ore, după care și-au reluat munca. Contactat de reporterii MBC, directorul CFM, Vladimir Cebotari a precizat că la protestul de astăzi au ieșit circa 20-15 de angajați, iar restanța salarială față de aceștia constituie 30 de zile. respectivele restanțe se acumulează din cauza volumului scăzut al transporturilor și că salariile pentru lucrători se achită în fiecare zi, pe măsura încasărilor. Reamintim că, recent, în cadrul talk-show-ului ”Interes Direct” de la MBC, expertul în transporturi Natalia Lipscaia a menționat că pierderile întreprinderii Calea ferată din Moldova au depășit anul trecut 120 de milioane de lei, iar pe lângă aceasta, CFM mai are datorii sub formă de credite băncilor, pe termen lung și scurt, în valoare totală de peste 194 milioane de lei. Această tendință s-a accentuat drastic în ultimii ani din cauza reducerii transportului de mărfuri și pasageri.

Comentarii