30.09.2014 10:43

CE VOLUM DE CREDITE A FOST ACORDAT ÎN LUNA AUGUST 2014

Foto: tribuna.ro.

În luna august curent, volumul creditelor eliberate în valută s-a redus cu 33,3% față de luna precedentă. Calculate în lei, suma lor totală se ridică la 1 mld. 209,5 mil. lei.

Potrivit datelor BNM, persoanele juridice au contractat credite în volum de 1 mld. 198,4 mil. lei, suma fiind cu 33,6% mai mică decât în luna iulie. De partea cealaltă, volumul total al creditelor acordate persoanelor fizice s-a majorat cu 22%, ajungând la 11,1 mil. lei.

Persoanele fizice au solicitat în august curent mai puține credite de consum și ipotecare. Astfel, instituțiile financiare din țară au acordat credite de consum în volum total de 250,6 mil. lei, suma fiind cu 15,4% mai mică decât în luna iulie. În același timp, volumul total al creditelor ipotecare a scăzut în această perioadă cu 8% și a atins suma de 90,7 mil. lei.

Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, creditele de consum au fost eliberate în august 2014 la o rată medie de 12,55% anual. În august, cea mai mică rată medie a fost pentru creditele acordate pe un termen de 1-3 luni – 10,72% anual, iar cea mai mare – pentru cele acordate pe 6 - 12 luni - 13,17% anual. Creditele ipotecare au fost acordate în august la o rată a dobânzii de 9,57% annual. Rata medie în cazul creditelor ipotecare acordate pe termen de 6-12 luni a fost de 9,97% anual, de la 1 la 2 ani – 11,72% anual și de 9,53% anual pentru cele acordate pe o perioadă mai mare de 5 ani.

Comentarii