09.09.2015 07:58

China are un nou ambasador în Moldova

Prim-ministrul Valeriu Streleț a avut, marţi, o întrevedere cu noul Ambasador al Republicii Populare Chineze la Chişinău, Zhang Yinghong.

Potrivit Guvernului, la întrevedere s-a discutat un spectru larg de subiecte privind cooperarea şi susţinerea reciprocă dintre cele două ţări, dar şi în cadrul organizaţiilor internaţionale.

Streleţ a reconfirmat interesul Republicii Moldova de a avansa colaborarea bilaterală cu Republica Populară Chineză. Premierul s-a referit la necesitatea valorificării oportunităţilor de export a vinurilor moldoveneşti pe piaţa chineză, dar şi a atragerii investiţiilor în economia ţării noastre.

Streleţ s-a pronunţat pentru aprofundarea cooperării cu Guvernul de la Beijing în contextul implementării iniţiativei circuitului economic „Drumul Mătăsii”. „Considerăm de o mare importanţă această iniţiativă a Chinei şi ne exprimăm disponibilitatea de a participa la proiectele investiţionale şi de infrastructură locală şi regională, derulate sub egida acesteia”, a declarat prim-ministrul.

Ambasadorul chinez a menţionat că ţara sa va sprijini în continuare Moldova în realizarea obiectivelor propuse. Diplomatul chinez a exprimat interesul investitorilor chinezi pentru dezvoltarea unor parteneriate reciproc avantajoase în domeniul telecomunicaţiilor şi cel agroalimentar.

Cei doi oficiali au pledat pentru impulsionarea dialogului politic, extinderea cooperării comercial-economice şi aprofundarea relaţiilor culturale. Părţile au convenit asupra menţinerii dialogului permanent şi dezvoltării relaţiilor moldo-chineze în diverse sfere de cooperare.

Sursă: sputnik.md

Comentarii