21.06.2016 11:14
Ciocan: Președinția CEC nu trebuie să revină nici puterii, nici opoziției
Partajarea pe criterii politice a Comisiei Electorale Centrală este o eroare, consideră fostul președinte al instituției Iurie Ciocan.
Potrivit lui, profesioniștii în domeniu trebuie lăsați să activeze independent, fără a admite ingerința politicului.
„Pentru mine este la fel de nociv să partajez instituția fie opoziției, cum se vorbește acum, fie puterii. Deci, pentru mine e semnul egal între aceste situații, pentru că ele înseamnă partajarea politică a unui organ apolitic, ceea ce nu este corect ca principiu. De multe ori am zis acest lucru: trebuie lăsați meseriașii să-și facă treaba în baza profesiei, cunoștințelor și experienței lor”, a punctat Ciocan în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
Cu toate acestea, Iurie Ciocan a remarcat că actuala formulă de partajare proporțională a funcțiilor de membru CEC este agreată în plan internațional. „Dacă vedeți experiența altor state, cînd există comisii electorale centrale ca instituții separate, ele cam peste tot sînt formate pe criterii de reprezentare a partidelor politice și acest instrument este agreat și de Consiliul Europei”.
Întrebat dacă totuși e posibil ca CEC să-și păstreze autonomia și independența, în ciuda faptului că e o structură formată din exponenți ai partidelor, Ciocan a răspuns afirmativ. „În baza propriei mele experiențe de 14 ani, vă spun că se poate. Eu nu am răspuns la telefoane, nu am îndeplinit comenzi politice. Nici eu și nici colegii mei nu au făcut acest lucru”, a spus Ciocan.
Fostul șef al CEC a mai precizat că nu a purtat niciun fel de negocieri cu reprezentanții guvernării în vederea obținerii unui nou mandat de membru al Comisiei. Potrivit lui, propunerea care i-a fost înaintată s-a rezumat doar la asigurarea unui transfer de experiență către noii colegi. „Eu voi fi angajat doar în perioadele electorale și pentru ședințe între perioadele electorale, dar în rest mă voi ocupa de alte activități. Între timp, ca un părinte, ca un soț responsabil, mi-am găsit și alte angajamente care îmi permit să-mi cîștig existența”, a spus Iurie Ciocan.