08.06.2015 11:22

CNA a instituit o unitate de combatere a corupției la nivel înalt

O unitate de combatere a corupției la nivel înalt a fost instituită astăzi la Centrul Național Anticorupție. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Chiril Gaburici imediat după ședința operativă a Guvernului care s-a desfășurat, de data acesta, la sediul CNA. Premierul Chiril Gaburici a declarat că obiectivul activității acestei unități speciale vor fi crimele de corupție cu prejudiciul estimat la mai mult de un milion de lei. La rândul său directorul CNA, Viorel Chetraru a spus că printre sarcinile acestei subunități va fi identificarea și recuperarea prejudiciilor materiale cauzate de asemenea acte de corupție.

Decizia de a petrece ședința de Guvern în incinta CNA vine la două zile după ce premierul a cerut demisia conducerii Procuraturii Generale, a Băncii Naționale și a Comisiei Naționale a Pieței Financiare. Prim-ministrul s-a adresat către Președinție și Parlament printr-o scrisoare în care cere demisia întregii conduceri a Procuraturii Generale, a BNM și a CNPF.

Acesta spune că în urma ședinței Comitetului Național pentru Stabilitate Financiară, a realizat că „întreg sistemul financiar al Republicii Moldova este sub asediu și mai multe instituții financiare sunt în pericol”. Scrisoarea a fost, de asemenea, publicată pe pagina de profil a lui Chiril Gaburici în rețeaua Facebook. În scrisoare, Gaburici afirmă că „Moldova este sugrumată de corupție, iar sistemul financiar al acesteia sângerează”.

În urma şedinţei Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară, am realizat că întregul sistem financiar al R. Moldova este sub asediu şi mai multe instituţii financiare sunt în pericol. Guvernul este lipsit de pârghii, iar instituţiile abilitate ezită să soluţioneze aceste probleme”, se arată în scrisoarea lui Gaburici.
Acesta afirmă că, dacă în decurs de o lună demnitarii pe care i-a indicat nu vor fi demiși, atunci va pleca el din funcție.

Comentarii