28.10.2015 15:06

CNA, oficial în subordinea Parlamentului

Directorul CNA, Viorel Chetraru nu mai poate fi demis de către Guvern. Șeful statului, Nicolae Timofti, a promulgat legea care prevede trecerea centrului Național Anticorupție în subordinea Parlamentului. Astfel, acum în condițiile în care, manifestanții din centrul capitalei cer demisia șefului CNA, acesta va putea fi demis cu majoritate de voturi, la solicitarea a cel puţin 20 de deputaţi.

Reamintim că Centrul Naţional Anticorupţie a revenit în subordinea Parlamentului, după ce, săptămân a trecută, deputații PCRM, PDM și PSRM au votat un proiect al democraților în acest sens.

Documentul prevede ca şeful CNA va putea fi numit şi demis de Parlament și nu de preşedintele ţării, la propunerea primului ministru, așa cum era până în prezent.

Comentarii