11.12.2014 13:07

COMISIA JUNCKER A DEPUS JURĂMÂNTUL DE INDEPENDENȚĂ

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și membrii colegiului comisarilor au depus ieri jurământul solemn de preluare a mandatului în fața Curții de Justiție a UE, în Luxemburg, prin care s-au angajat să respecte tratatele și Carta drepturilor fundamentale a UE și să-și îndeplinească atribuțiile într-un mod pe deplin independent și având în vedere interesul general al Uniunii Europene.

De asemenea, comisarii s-au angajat să nu solicite și nici să nu accepte instrucțiuni din partea niciunei autorități, să se abțină de la implicarea în acțiuni incompatibile cu îndatoririle lor și cu executarea atribuțiilor lor și să își respecte obligațiile pe durata mandatului și după încheierea acestuia.

Fiind numit în calitate de Președinte al Comisiei Europene de către Consiliul Europei, obținănd votul Parlamentului European, mă angajez solemn să respent Tratatul și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în executarea tuturor funcțiunilor. Acesta implică un angajament politic ferm din partea întregului colegiu pentru asigurarea respectării dispozițiilor Cartei în toate politicile UE” , a declarat Jean-Claude Juncker.

De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, comisarii se angajează, de asemenea, în cadrul jurământului de preluare a mandatului, să respecte Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Obligația membrilor Comisiei Europene de a depune un angajament solemn' la preluarea mandatului reprezintă o tradiție veche, înscrisă în prezent la articolul 245 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Această dispoziție a fost inclusă pentru prima dată în Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (1957) și de atunci a fost aplicată de fiecare dată când o nouă comisie și-a preluat mandatul.

Comentarii