23.04.2015 15:21
Coridorul de gaze între România, Bulgaria și Grecia va fi gata la finele lui 2018
Coridorul de gaze între România, Bulgaria și Grecia va fi gata la finele lui 2018. O declarație în acest sens a fost făcută de ministrul bulgar al Energiei. Așa-numitului 'Coridor vertical de gaze' va interconecta rețelele de gaze din cele trei țări ale Uniunii Europene.
Conform planurilor inițiale, construcția coridorului de gaze va fi începută în 2016 și urmează să fie dat în exploatare în 2018.
Ministrul bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova a făcut acest anunț după întâlnirea descrisă drept 'istorică' între oficiali din Bulgaria, Grecia (ministrul Energiei, Panagiotis Lafazanis) și România (secretarul de stat în ministerul Energiei, Mihai Albulescu), care a avut loc la Sofia. Proiectul va fi derulat cu un capital de 10 milioane euro.
Agerpres scrie că primul pas legat de acest proiect a fost făcut în decembrie 2014, de miniștrii Energiei din cele trei țări, după ce Gazprom a anunțat că renunță la proiectul conductei South Stream. Se estimează că, anual, noua conductă va transporta între 3 și 5 milioane mc de gaze din Azerbaidjan și de la terminalele de gaze naturale lichefiate din Grecia.