01.06.2015 11:28

Criza economică din Ucraina se adâncește tot mai tare

Criza economică din țara vecină se adâncește tot mai tare. FMI anticipează o contractare de 9% a economiei ucrainești, transmite Interfax.

Deși la mijlocul primăverii, FMI și Banca Mondială prognozau o scădere de 5,5% a PIB-ului Ucrainei, cu o creștere ulterioară de 2%, zilele trecute previziunile s-au înrăutățit. Potrivit unui comunicat difuzat de FMI, conflictul din estul țării a avut o influență mult mai negativă în primul trimestru al anului decât se aștepta. Respectiv, FMI consideră că până la sfârșitul anului curent, PIB-ul Ucrainei se va contracta cu 9%, iar inflația este estimată la nivelul de 46%. Accelerarea inflației se datorează, preponderent, devalorizării în luna februarie a hrivnei ucrainene, dar și majorării tarifelor pentru resursele energetice, se arată în comunicatul instituției internaționale. Totuși, experții FMI cred că în următoarele luni economia ucrainească va da semne de îmbunătățire, deși slabe.

FMI ma icomunică că în următoarele zile va relua negocierile cu autoritățile de la Kiev în vederea semnării unui acord. Șeful misiunii FMI în Ucraina, Nicolai Gheorghiev a menționat că până în prezent discuțiile au fost constructive și s-au axat pe măsurile necesare pentru revederea programului de asistență din cadrul Acrodului EFF, adică a fondurilor electronice la frontieră.

Comentarii