25.11.2015 15:54

Criza politică, în atenția studenților

Viitorii politologi, studenți ai Institutului de Relații Internaționale din Moldova, au avut posibilitatea de a discuta cu deputați și experți de pe arena politică din țară. Principalul subiect abordat a fost criza politică și formarea noului Guvern. Concluziile acestei întâlniri vor fi publicate sub formă de recomandări pentru partidele politice.

Experții și politicienii prezenți la dezbateri au dat de înțeles studenților că astăzi Moldova nu poate fi considerată un stat democratic, și cu atât mai mult, european.

”Doresc ca să înțelegeți – noi avem un stat capturat. Aceasta nu eu afirm, ci Transparancy International, o organizație de cercetare solidă, care în 2013 a produs barometrul global al corupției, în care 65% de respondenți au declarat că Moldova este un stat capturat de oligarhi, adică nedemocratic”, - a afirmat în cadrul dezbaterilor deputatul PSRM Bogdan Țîrdea.

Iar vicepreședintele ”Partidului Nostru” Ilan Cașu a spus că ”în politica reală moldovenească există un singur punct de control. Iar cei, care sunt la Guvern sau în Parlament doar ridică mâna, însă decizia se ia altundeva”.

Organizatorii evenimentului spun că vor folosi informațiile colectate pentru a propune soluții în situația creată.

”Rezultatul acestor dezbateri, când vom verifica tezele, vor fi publicate. Noi vom face niște recomandări partidelor politice parlamentare și extraparlamentare, pentru ca ei să găsească o platformă de consens și colaborare”, - a declarat lectorul universitar al Institutul de Relații Internaționale din Moldova Liudmila Roșca.

Dezbaterile au fost organizate la inițiativa Consiliului Studențesc al Facultății de Științe Politice și Relații Internaționale.

Comentarii