26.01.2016 09:54
Delegația Moldovei la APCE sub semnul întrebării
Mandatul delegației Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a fost contestat pe motive procedurale, la ședința de deschidere a sesiunii. Informația a fost publicată pe site-ul oficial al APCE.
În urma examinării contestației, s-a adeverit că lista delegației din Republica Moldova este „incompletă” și nu reflectă în totalitate echilibrul politic din Parlamentul moldovean, după cum cer normele Adunării. Contestația a fost transmisă Comisiei APCE pentru regulamentul de procedură care va formula o recomandare, înaintea ca Adunarea să ia o decizie finală mai târziu în această săptămâna. Până atunci, delegația Republicii Moldova se va bucura provizoriu de aceleași drepturi ca și ceilalți membri.
Mandatele celorlalte 45 delegații naționale au fost aprobate. Delegația din Federația Rusă a refuzat să participe la sesiunea de iarnă, 2016 a APCE.
Reamintim că delegația Republicii Moldova este condusă de vicepreședintele Parlamentului, Liliana Palihovici. Din ea mai fac parte deputații Valentina Buliga, Valeriu Ghilețchi și Andrei Neguța.