01.03.2016 10:03

Dodon consideră că unirea cu România se poate transforma într-un alt ”punct fierbinte”

Unirea Republicii Moldova cu România riscă să se transforme într-un alt "punct fierbinte", consideră liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon. El a declarat luni, în cadrul video-conferinţei Chişinău-Moscova cu tema "Opoziţia moldovenească reia protestele în masă: Scopuri şi obiective", că în Moldova se repetă situaţia de acum 25 de ani, cînd a avut loc conflictul transnistrean.

"Discuţiile la nivelul autorităţilor privind aderarea Moldovei la NATO, închiderea şcolilor ruse, intenţia de a lua prin forţă Transnistria ar putea duce la un conflict. În ceea ce priveşte unirea Moldovei cu România. Consider că românii planifică acest lucru pînă în 2018, lansînd ample programe guvernamentale, elaborînd un plan de acţiune, mituind elita politică. Însă nu vor reuşi acest lucru, avînd în vedere că sudul, nordul, dar nici Chişinăul, nu sînt de acord cu acest lucru, fapt care ar duce la un război civil", a spus Igor Dodon.

În opinia lui, un nou conflict în Moldova este convenabil jucătorilor geopolitici, care vor avea astfel posibilitatea să atragă Rusia într-un alt conflict local.

"Trebuie să facem tot posibilul pentru a preveni unirea cu România, pentru care avem la dispoziţie trei sau patru luni. În cazul în care autorităţile vor alege preşedintele şi nu vor avea loc alegeri anticipate, atunci vom ajunge inevitabil la unire şi, în consecinţă, la un punct fierbinte. Dacă nu vom schimba puterea, ne pierdem ţara", se arată convins liderul opoziţiei.
SURSA: Infotag

Comentarii