16.11.2016 14:31

Dodon părăsește PSRM

Astăzi, la ședința executivului politic al PSRM urmează a fi examinată cererea lui Igor Dodon privind renunțarea la calitatea sa de membru de partid.

Politicianul a mai anunțat că vineri va avea loc ședința Consiliului republican, unde vor fi examinate cîteva candidaturi la funcția de președinte al formațiunii.

„Aceasta înseamnă că președintele Dodon nu va mai fi membru de partid și nu poate reprezenta un singur partid sau doar o parte a cetățenilor Republicii Moldova. Președintele trebuie să reprezinte toți cetățenii – și pe cei de stînga, și pe cei de dreapta, și pe cei care au votat pentru oponentul meu politic”, a declarat Dodon.

Liderul PSRM a reiterat că va încerca să fie un președinte al tuturor cetățenilor, inclusiv al celor care „au votat împotriva lui”, în cadrul scrutinului prezidențial. Acesta a îndemnat cetățenii „să coboare de pe baricade, pentru a conlucra pentru binele țării”.

„Haideţi să vedem ce ne uneşte. Pe noi ne uneşte dragostea faţă de patrie. Pe noi ne uneşte dorinţa de a fi linişte în Republica Moldova. Pe noi ne uneşte aceea că vrem să fie lucrurile mai bune, lupta împotriva corupţiei. Imediat din momentul cînd va avea loc inaugurarea, toate mesajele care ar putea să ne divizeze trebuie lăsate într-o parte”, a adăugat Igor Dodon.

Menționăm că. potrivit Codului electoral, pînă la validarea mandatului, candidatul ales la funcția de preşedinte al Republicii Moldova prezintă Curţii Constituţionale confirmarea faptului că nu este membru al vreunui partid politic şi nu îndeplineşte nicio altă funcţie publică sau privată.

SURSA

Comentarii