Principala problemă a Republicii Moldova este lipsa de predictibilitate cu toate consecințele care decurg din această situație.
Eventuale alegeri parlamentare anticipate ar însemna o catastrofă economică pentru Republica Moldova, susține deputatul neafiliat George Mocanu într-un interviu pentru portalul www.deschide.md.
În acest context, el se referă la instabilitate, care presupune riscuri, aduce după sine investitori mai puțini, creșterea migrației, investiții publice blocate, parteneri externi mai rezervați în angajamente pe termen lung, funcționari care urmăresc mai atent schimbarea politică a șefului decât exercitarea atribuțiilor funcționale etc.
În opinia lui George Mocanu, guvernările din ultimii ani nu și-au îndeplinit promisiunile și au dezamăgit și mai mult oamenii. ”După 25 de ani de independență, chiar dacă la guvernare s-au perindat atât forțe de stânga, cât și de dreapta, oamenii au rămas la fel de săraci și lipsiți de sentimentul dreptății. Gradul de nemulțumire este mare, iar nemulțumirea lor este absolut justificată. După 2009 a apărut o speranță în schimbare. Dar guvernarea ultimilor șapte ani a ridicat constant nivelul așteptărilor, uneori forțat. După așteptări mari urmează mari dezamăgiri. Situația a degradat în special în ultimii doi ani din cauza multiplelor compromisuri politice făcute de membrii coaliției de guvernare, iar de această situație au profitat forțele care nu își doresc continuarea drumului de integrare europeană pentru Moldova”.
În această situație, misiunea actualului guvern este extrem de dificilă, potrivit ui George Mocanu: să avanseze pe calea implementării Agendei de Asociere la Uniunea Europeană, să ofere rezultate palpabile în termen restrâns, dar să ofere și speranța că lucrurilor vor evolua și pe termen mediu. Toate astea în condiții de credibilitate scăzută din partea cetățenilor, a dezamăgirii cumulate și generalizate și a unei situații economico-financiare extrem de dificile. Totuși, în pofida acuzațiilor, determinarea guvernării de a oferi rezultate este mare, înțelegând că doar așa se poate câștiga atât încrederea interna, cât și externă.
Referindu-se la demersul unor partide de opoziție în privința alegerilor anticipate, George Mocanu amintește că ultimul scrutin a avut loc acum un an și jumătate, iar în ultimii au avut loc mai multe cicluri electorale, care arată că alegerile anticipate nu au fost o soluție pentru intrarea în normalitate și într-o zonă de dezvoltare. ”Mai mult, astăzi alegerile anticipate înseamnă atât riscul unei catastrofe economice din cauza situației dificile din domeniul financiar, cât și riscul aducerii în spatele frontului ucrainean, la hotarul României și Uniunii Europene a unui regim antioccidental”, consideră politicianul.
Recent, George Mocanu, absolvent al Universității A.I.Cuza de la Iași a fost ales președintele Comisiei pentru integrare europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și cel al României. Fiind întrebat care vor fi prioritățile sale în această postură, George Mocanu precizează că scopul Comisiei este de a aprofunda relațiile dintre Republica Moldova și România, preluând experiența României în procesul de integrare europeană. ”Totodată, eu îmi înțeleg rolul prin facilitatea și încurajarea contactelor, schimburilor și a oricăror procese care ar îmbunătăți și dezvolta relațiile bilaterale. Cred că atenția ar trebui focusată pe domeniile economic, educațional, justiție și media. Bineînțeles, păstrând pe agendă și celelalte domenii importante”.
În opinia lui George Mocanu, dintre toate acestea, am avansat cel mai mult la capitolul educație, atât datorită miilor de studenți care își fac studiile în România, cât și datorită investițiilor mari făcute de România în infrastructura educațională din Moldova. ” Acest sprijin, mai ales din ultimii ani, se simte și este apreciat. Creșterea numărului de persoane care privesc cu speranță către Romania este in creștere geometrică”, susține președintele Comisiei.
Ce ține de prioritățile sale legislative până la următoarele alegeri, George Mocanu că de departe ce mai importantă este implementarea Agendei de Asociere la Uniunea Europeană. ”Este, în acest moment, formula prin care putem oferi dezvoltare și perspectivă țării. Concentrarea maximă în acest moment este pe sectorul justiției și pe sistemul financiar-bancar”, a concluzionat George Mocanu.