31.03.2015 10:27

FEBRĂ ELECTORALĂ ÎN MAREA BRITANIE

Parlamentul britanic a fost dizolvat ieri, moment care marchează începutul campaniei pentru alegerile legislative de la 7 mai.

Premierul britanic, David Cameron, s-a întâlnit cu regina Elisabeta a II-a pentru a-i cere să dizolve Parlamentul, relatează Sky News, citat de Mediafax, iar după ce s-a întors de la Palatul Buckingham, Cameron a declarat, în faţa sediului Guvernului, că alegătorii au de făcut o alegere clară între el şi liderul laburist Ed Miliband.
David Cameron a afirmat că în cinci ani a pus Marea Britanie "din nou pe picioare", iar conservatorii oferă o conducere puternică şi o ţară sigură, în timp ce Miliband ar oferi o ţară în "haos economic". El a avertizat că, dacă alegătorii îl vor vota pe Miliband, familiile britanice se vor confrunta cu o creştere a taxelor în valoare de 3.000 de lire sterline.
La rândul său, liderul laburist Ed Miliband a încercat să câştige sprijinul mediului de afaceri, avertizând cu privire la pericolul ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană. "Nimic nu ar fi mai rău pentru ţara noastră sau pentru marile firme de export decât să jucăm jocuri politice cu apartenenţa la UE. David Cameron înţelegea asta. Dar în ultimii cinci ani locul nostru în Uniunea Europeană a devenit tot mai nesigur", a apreciat el.

Comentarii