02.04.2015 13:07
Filat concretizează: PLDM este gata de alegeri locale. Subiectul va fi discutat mâine, în Parlament
Partidul Liberal Democrat din Moldova este pregătit pentru alegerile locale și nu există nicio temere în acest sens. Declarația aparține liderului PLDM, Vlad Filat, și a fost făcută de la tribuna din holul Parlamentului.
„În ultima perioadă am auzit speculații că eu personal și partidul pe care îl conduc își dorește amânarea alegerilor, am spus-o și cu alte ocazii, noi suntem pregătiți pentru acest scrutin, așa cum este firesc pentru un partid serios. Opțiunea noastră este să organizăm aceste alegeri în luna iunie, urmează să stabilim data prin votul Parlamentului, care se va întâmpla mâine”, a subliniat Filat.
Liberal-democratul a ținut să-și exprime regretul privind neimpementarea reformei administrativ-teritoriale.
„La ora actuală, noi avem 98 de primării unde în localitate sunt mai puțin de 1000 de locuitori și circa 200 de primării, cu circa 1500 de locuitori. Nu este vorba doar de costuri. Este vorba despre disfuncționare în administrarea locală. Trebuie să constatăm că o înțelegere în acest sens nu există și suntem puși în situția să stabilim când organizăm alegerile în afara organizării acestei reforme teritorial-administrative”, a adăugat Filat.