18.03.2016 10:29
Un nou mesaj de la Vlad Filat: Urmăresc şi mă minunez câţi curajoşi au apărut după arestarea mea
Vlad Filat a transmis un nou mesaj prin rețeau de socializare Facebook. Acesta spune că va vorbi, însă își dorește ca toate declarațiile sale să fie probate.
Totodată, Vlad Filat susține că după arestarea sa, au apărut mulți „curajoși”, care luptă cu el și știu că nu are cum să le răspundă.
"Înţeleg că oamenii aşteaptă să vorbesc. Vreau să ştiţi că eu o să vorbesc, dar îmi doresc atât de mult că vorbele şi probele pe care urmează să le prezent, să răspundă la unele întrebări cu care se confruntă societatea.
Nu vreau să se întâmple acum aşa cum se întâmplă în dosarul meu, unde martorii sunt intimidaţi iar probele distruse.
Sper că a rămas puţin timp până când voi putea vorbi în faţa unor procurori şi judecători oneşti.
Pentru a nu lăsa loc de speculaţii, şi mă refer aici la regretele pe care le am.
Regret, în primul rând, aşa cum am mai spus, că nu am reuşit să îndreptăţesc aşteptările care au fost investite în mine de mii de oameni, regret că nu am avut suficientă susţinere, poate şi caracter, să duc la bun sfârşit multe lucruri bune pe care le-am iniţiat. ( n.a. Vezi DECLARAŢIA din 13 octombrie 2013)
Cu toate aceste regrete, rămân convins că atâta timp cât sunt oameni care îşi iubesc ţara şi sunt gata să-şi asume anumite sacrificii, se va reuşi să avem o Moldova în care oamenii să se simtă liberi şi să fie guvernaţi democratic.
Când m-am referit la trădarea moldovenilor, am avut în vedere ce s-a întâmplat în parlament, dar şi în teritoriu. Mă refer în primul rând la foştii mei colegi. Colegi în care am avut încredere, pe care i-am susţinut, colegi pe care i-am tratat cu mult respect, unii mi-au fost mai mult decât colegi, i-am crezut prieteni.
Accept că au renunţat la mine într-un moment atât de complicat pentru mine. Accept că nu mai văd în mine un om care îi poate susţine să-şi facă o carieră frumoasă, dar faptul că şi-au trădat colegii de partid care i-au făcut deputaţi, că şi-au trădat alegătorii, mă doare. Pentru mine e trist, pentru ţara această practică e periculoasă.
Natalia Morari, aştept întrebările şi sper că voi avea condiţiile necesare să pot să vă răspund sincer la ele.
Trebuie să ştiţi însă că toată corespondenta îmi este verificată şi s-ar putea să fiu nevoit să evit unele răspunsuri, pentru că acestea vor ajunge mai întâi la cei care m-au izolat, iar puterea mediatică pe care o au, ar putea într-o fracţiune de secundă schimba accentele mesajului meu înainte ca acesta să fie publicat, iar eu, izolat total, nu voi fi în stare să vin cu rapid cu o replică.
p.s.: Urmăresc şi mă minunez câţi curajoşi au apărut după arestarea mea. Aceştia lupta cu mine ştiind că nu am cum să le răspund, fiind izolat total şi redus la tăcere. Vreau să le dau un sfat: să lupte pentru ceva, nu împotriva cuiva. Să sperii pe cineva cu puşcăria, care este în puşcărie, trebuie să fii cel puţin naiv, dacă nu prost. Dacă pentru mine aceasta enormă încercare reprezintă prezentul, pentru ei este viitorul."
Mesajul respectiv a fost transmis de către avocatul lui Vlad Filat și a fost postat de admin.