08.07.2016 13:25

Filat face noi dezvăluiri despre Leancă

Vlad Filat continuă să dezvăluie noi detalii despre dosarul pe numele său.

Într-o altă postare pe o rețea de socializare, Filat îi avertizează pe unii actori politici că nu trebuie să se bucure de condamnarea lui, deoarece “acțiunile ilegale care au fost întreprinse împotriva lui se vor întoarce ca un bumerang”.

„Îmi aduc aminte privirea domnului Iurie Leancă, cel care a făcut declarații împotriva mea la el acasă, pe 14 octombrie, într-o zi liberă, noaptea, pe întuneric, ca în 1937. La fel și de cei care, șantajați sau ademeniți de funcții, au depus mărturii false împotriva mea, făcînd «pact cu diavolul» și crezînd ca așa vor fi absolviți de responsabilitate. Nu va fi așa. După Șor, se pare ca vor urma încă mulți alții care au crezut că, mințind și atacîndu-mă mișelește, vor scăpa”, scrie Filat.

Potrivit fostului premier, vine campania electorală și multe alte persoane care nu vor fi din anturajul PD-ului vor fi sacrificate pe "altarul luptei cu corupția" în timp ce adevărații responsabili și coordonatori ai jafului vor "număra" voturile ți dividendele miliardului furat.

Despre declarațiile liderului PL, Mihai Ghimpu, și cele ale președintelui Parlamentului, Andrian Candu, Filat spune:

„Observ ca finul «nobil», dar și cel mai important jurist al tarii, Mihai Ghimpu, deja au dat sentința irevocabilă și îmi împart averea pe la televizor, chiar și casa obținută legal cu mulți ani înainte. Să nu știe oare acești inși de prezumția nevinovăției, de Curtea de Apel, de Curtea Suprema de Justiție, de CEDO sau deja ei cunosc care va fi verdictul final scris la hotelul «Nobil», acolo unde sînt chemați des să dea raportul?”, scrie Filat.

Fostul premier va continua să-și demonstreze nevinovăția și pledează în continuare pentru caracterul public al ședințelor de judecată în dosarul său.



SURSA

Comentarii