15.09.2016 10:17
Filip va reprezenta Moldova la sesiunea Adunării Generale a ONU
Preşedintele Moldovei, Nicolae Timofti, nu va participa nu numai la Summitul şefilor de state membre ale CSI, care va avea loc pe 16 septembrie la Bişkek, dar nici la lucrările sesiunii a 71-a a Adunării Generale a ONU, care se va desfăşura la New York.
Miercuri seara, la şedinţa Guvernului, a fost anunţat că la sesiunea Adunării Generale a ONU va participa prim-ministrul Pavel Filip.
În cadrul vizitei, care se va desfăşura în perioada 19-23 septembrie, şeful Executivului va avea o serie de întrevederi bilaterale, în cadrul cărora vor fi discutate "posibilităţile de intensificare a relaţiilor diplomatice şi de diversificare a cooperării în domeniile de interes comun".
Pe 19 septembrie, atunci cînd va sosi Pavel Filip la New York, va avea loc prima reuniune importantă la nivel înalt – Summitul ONU pentru problemele refugiaţilor şi imigranţilor, orientat spre "consolidarea eforturilor ţărilor lumii în crearea unui sistem mai eficient şi previzibil de reacţionare la deplasarea grupurilor mari de refugiaţi şi imigranţi".
Agenda de lucru a sesiunii cuprinde 170 de subiecte, precum menţinerea păcii şi securităţii la nivel mondial, combaterea sărăciei, lupta cu actele de violenţă şi terorism, promovarea drepturilor omului, protecţia mediului, coordonarea eforturilor pentru acordarea asistenţei umanitare.
Dezbaterile anuale vor începe pe 20 septembrie şi vor dura pînă la 26 septembrie.
Preşedintele sesiunii a 71-a a fost ales diplomatul din Fiji, Peter Thomson, care a declarat la deschiderea sesiunii că "spre sfîrşitul acesteia trebuie să obţinem progrese la toate cele 17 obiective de dezvoltare durabilă"
În cadrul sesiunii va fi ales noul secretar general al ONU, care, de la 1 ianuarie 2017, îl va înlocui pe Ban Ki-moon. Printre candidaţii la această funcţie se numără şi reprezentantul Moldovei – fostul ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene Natalia Gherman.