28.01.2015 14:41

Germania cere Guvernului de la Atena să fie corectă față de solidarii Greciei

Ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, de asemenea vice-cancelar social-democrat în executivul condus de Angela Merkel, a cerut miercuri noului guvern de la Atena să fie corect față de 'oamenii din Germania și din Europa care s-au arătat solidari' cu Grecia în ultimii ani, relatează Agerpress.

Germania respectă opțiunea democratică a grecilor și 'obiectivul nostru este ca Grecia să rămână în zona euro', a indicat Sigmar Gabriel la o conferință de presă la Berlin.
Dar în același timp, trebuie să se respecte principiul corectitudinii față de populația noastră, față de oamenii din Germania și din Europa ce s-au arătat solidari' cu grecii în ajutoarele acordate după anul 2010, a subliniat ministrul, făcând aluzie la ajutoarele financiare de circa 200 de miliarde de euro acordate Greciei în ultimii patru ani.
Noul guvern grec, condus de Alexis Tsipras, liderul formațiunii de extremă-stânga Syriza, care a câștigat alegerile legislative de duminică, dorește să renunțe la o parte din măsurile de austeritate, impuse de creditorii internaționali în schimbul împrumuturilor acordate. Mulți greci consideră că această politică a fost dictată de Germania.
Dar dacă Grecia nu vrea să întreprindă reformele necesare, 'ce nu este în regulă este că cei care muncesc în altă parte sunt cei care plătesc, iar eu nu pot explica germanilor acest lucru, nu este posibil', a argumentat vice-cancelarul german.
El a estimat că noul guvern de la Atena are acum ocazia să abordeze 'cu un nou elan' diferite inițiative, cum ar fi de exemplu lupta împotriva corupției. 'Sperăm să purtăm un dialog echitabil cu noul guvern', a conchis Sigmar Gabriel.

Comentarii