11.03.2016 15:02

Ghimpu: E timpul să punem cruce pe „țara șefilor”

Opoziția încearcă să manipuleze cetățenii, denaturînd esența reformelor propuse de guvernare, a declarat astăzi liderul PL, Mihai Ghimpu. Afirmația a fost făcut în contextul dezbaterilor pe marginea proiectului de reorganizare a instanțelor judecătorești, notează NOI.md.

Politicianul a negat faptul că optimizarea judecătoriile ar avea drept scop îngrădirea accesului la justiție al cetățenilor.

„Cel mai mare argument este că, grație acestei inițiative, cetățeanul poate va merge o dată în viață în instanță. Ce înseamnă reforma discutată azi? Înseamnă a distruge ceea ce a creat Uniunea Sovietică, pentru că Moldova, astăzi, nu este a cetățenilor de rînd, dar este țara «nacealnicilor». În raioane avem cîte 32 de procurori-șefi, 35 de președinți de instanțe și tot așa – «nacealnici» peste tot. Unde să mai lucreze și să mai trăiască lumea asta simplă?”, s-a întrebat Ghimpu.

Liderul PL a remarcat că, în urma implementării acestei reforme, cheltuielile din sectorul justiției vor fi optimizate. „Noi acum trebuie să strîngem cureaua și să încercăm să ridicăm calitatea vieții cetățenilor, de pe urma economiilor care se fac în alte părți. E timpul să punem cruce pe țara «nacealnicilor» și să facem să fie țara oamenilor. Opoziția încearcă să manipuleze cetățeanul, pentru a-l atrage de partea sa. Această reformă este bună și noi o vom susține”, a spus Ghimpu.

SURSA: NOI.MD

Comentarii