14.04.2016 15:21
Galbur a avut întrevedere cu omologul său estonian Marina Kaljurand
Ce doi miniştri au examinat oportunităţile de intensificare a dialogului politic bilateral şi a cooperării în domeniul comercial-economic, inclusiv în cadrul programelor de asistenţă pentru dezvoltare.
În acest context, a fost confirmată disponibilitatea reciprocă de a promova în continuare proiectele iniţiate în Republica Moldova în domeniile precum e-guvernarea, transferul de experienţă în sistemul sănătăţii, dezvoltării rurale şi altele.
În cadrul întrevederii a fost efectuat un schimb pertinent de opinii privind agenda de reforme şi modernizare a ţării prevăzută de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, procesul de reglementare a conflictului transnistrean, precum şi pe marginea unor subiecte de actualitate de pe agenda internaţională, în particular, vizând crizele regionale şi sfidările la adresa securităţii.
Șeful diplomaţiei moldoveneşti Andrei Galbur efectuează, în perioada 13 – 14 aprilie, o vizită oficială în Estonia la invitaţia omologului său estonian Marina Kaljurand. Programul vizitei la Tallinn include întrevederi cu ministrul afacerilor externe Marina Kaljurand, preşedintele Parlamentului Eiki Nestor şi prim-ministrul Taavi Rõivas.
Andrei Galbur va ţine o conferinţă publică la Centrul pentru Parteneriatul Estic din Tallinn având ca temă implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană.