23.09.2014 10:17

GOANĂ DUPĂ IPHONE 6! APPLE A ÎNREGISTRAT UN RECORD DE VÂNZĂRI ÎN DOAR CÂTEVA ZILE

Apple a vândut în primul weekend de la lansarea pe piaţă, în 19 septembrie, un număr record de peste 10 milioane de noi iPhone-uri, cumpărătorii luând cu asalt magazinele clasice şi virtuale pentru a cumpăra telefoanele cu ecrane mari ale companiei.


Vânzările au depăşit recordul de 9 milioane de telefoane atins anul trecut, când Apple a introdus iPhone-urile 5s şi 5c, se arată într-un comunicat al companiei, transmite Bloomberg, citat de mediafax.ro.

"Livrările au depăşit aşteptările în primul weekend, fiind cu mult peste recordurile anterioare", a declarat directorul general Tim Cook.

Estimările analiştilor au variat, unul anticipând vânzări de până la 15 milioane de aparate, în timp ce alţii au avertizat că rezultatele ar putea fi sub livrările de anul trecut, din cauza unor probleme de producţie şi a faptului că noile modele nu au intrat la vânzare în China.

Comentarii