18.06.2015 13:50
Grecia, în disperare. Tsipras, în vizită la Moscova
Premierul grec Alexis Tsipras efectuează joi şi vineri o vizită în Rusia, însoţit de mai mulţi miniştri, pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a discuta despre construirea unui gazoduct comun, care va fi exploatat de către gigantul rus Gazprom.
Este a doua vizită pe care Tsipras o efectuează în Rusia în mai puţin de două luni. De această dată, premierul elen vizitează Rusia cu scopul de a susţine candidatura unor companii greceşti la construirea unui gazoduct care va fi exploatat de către gigantul rus Gazprom, un proiect care irită atât UE, cât şi Statele Unite. Pe de altă parte, mii de greci s-au adunat miercuri seara în faţa Parlamentului, la o demonstraţie împotriva austerităţii, relatează Euronews, citat de Mediafax.
În urma unei mobilizări pe Facebook, mii de persoane s-au adunat pentru a susţine Guvernul în negocierile cu liderii străini. Mitingul a fost convocat înaintea unei reuniuni potenţial decisive, joi, a miniştrilor europeni de Finanţe, care este considerată ultimul efort de a opri un default al Greciei care o va împinge către o ieşire din zona euro. În cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere, Grecia va rămâne fără bani în următoarele 13 zile, ceea ce-i face pe investitori foarte nervoşi. În acest punct sunt luate în considerare toate scenariile şi se elaborează planuri de urgenţă în cazul unui Grexit.