21.09.2015 15:10
Guvernatorul BNM și-a argumentat demisia
Guvernatorul BNM, Dorin Drăguțanu și-a anunțat astăzi demisia în cadrul unei conferințe de presă. El a precizat că renunță la funcție, fiind presat în ultima perioadă de factorul politic.
Guvernatorul a declarat că, prin demisia sa și a vice-guvernatorului, Marin Moloșag, cade paravanul folosit la BNM și a venit timpul ca unii politicieni să răspundă deschis despre modul în care au făcut presiuni asupra regulatorului pieței bancare. El a menționat că, de ceva timp, Guvernul încearcă să dea indicații pentru BNM, erodând în acest fel temelia unei instituții care trebuie să fie independentă.
”Astăzi, împreună cu domnul Marin Moloșag, prim-viceguvernator al BNM, am prezentat președintelui Parlamentului demisia noastră de la conducerea Băncii Naționale. Am avut și o discuție mai amplă cu dumnealui în legătură cu efectele acestor demisii și modul în care vom asigura continuitatea activității Băncii Naționale”, - a spus Dorin Drăguțanu.
El și-a exprimat speranța că noua conducere va fi numită până la sfârșitul negocierilor cu FMI. ”Eu cred că cei care făceau presiuni să demisionez, au și persoană în loc”, - a mai spus guvernatorul. El mai crede că anunțul său de demisie nu poate influența FMI să-și amâne vizita în RM, întrucât instituția internațională negociază cu Executivul de la Chișinău partea cea mai dificilă a Acordului.
În ceea ce privește cererea transmisă de FMI speakerului Parlamentului de a efectua un audit independent la BNM, Drăguțanu a comentat că este binevenită și va face lumină în multe lucruri.
”Noi avem nevoie de această evaluare independentă, care va spune cum Banca Națională a administrat criza din sectorul bancar, - a declarant Guvernatorul BNM. - Personal, sunt liniștit. Știu că această evaluare va avea loc, iar experții independenți vor spune lucrurilor pe nume”
De asemenea, Dorin Drăguțanu a precizat că politicienii tergiversează etapa a doua a investigației privind devalizarea băncilor și că au interesul să fie șterse urmele jafului. Potrivit lui, negocierile de săptămâna trecută cu compania Kroll au fost foarte constructive, auditorul internațional urmând să prezinte un scenariu mult mai clar și, respectiv, alte costuri. Dânsul, însă, nu a comunicat detalii financiare, invocând confidențialitatea discuțiilor.
Potrivit legii, în cazul în care Parlamentul acceptă demisia guvernatorului și prim-viceguvernatorului, aceștia sunt obligați să asigure timp de trei luni interimatul BNM. Reamintim că Dorin Drăguțanu a fost numit în funcție în noiembrie 2009.