10.06.2015 14:37
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind modificarea Codului Muncii
În cadrul şedinţei de astăzi a Cabinetului de miniştri, a fost aprobat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului Muncii al Republicii Moldova. La baza elaborării proiectului vizat au stat propunerile Ministerului Muncii, Protectiei Sociale şi Familiei, Confederaţiei Naţionale a Patronatului şi ale Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Republica Moldova.
Proiectul de lege prevede modificarea şi/sau completarea a circa 40 de articole ale Codului muncii şi are drept scop perfecționarea legislației muncii în vigoare și aducerea acesteia în concordanță cu cerințele moderne ale economiei de piață. Printre cele mai relevante modificări şi completări care se conţin în proiect, se numără:
- desfacerea contractului individual de muncă doar prin acordul scris al părților, ceea ce nu este posibil la momentul actual;
- simplificarea procedurii de demisie pentru conducătorul unităţii, adjuncţii lui şi contabilul şef;
- perfecţionarea normei referitoare la absenţa nemotivată de la serviciu, dar și a celei referitoare la interzicerea concedierii fără acordul organului sindical;
- concretizarea procedurii de concediere în cazul lichidării unității ori reducerii numărului sau a statelor de personal din unitate;
- detalierea procedurii de concediere în legătură cu transferarea la o altă unitate sau de restabilire a salariatului la locul de muncă;
- reglementarea modului de recuperare a zilelor care au fost declarate de Guvern ca fiind zile de odihnă. Menționăm că documentul urmează să fie prezentat Parlamentului spre examinare.