26.09.2016 14:30

Guvernul a stabilit numărul secțiilor de votare peste hotare

La alegerile prezidențiale din 30 octombrie, peste hotare vor fi deschise 100 de secții de votare.

Decizia a fost adoptată astăzi de Guvern, la propunerea ministrului de externe, Andrei Galbur. Astfel, 40 de secții vor fi constituie în cadrul oficiilor consulare și misiunilor diplomatice, iar alte 60 vor fi deschise suplimentar.

„Numărul a fost stabilit în urma unei ample analize a evidenței de care dispunem privind numărul și repartizarea zonală a conaționalilor noștri din străinătate, avînd ca reper și numărul cetățenilor care s-au înregistrat în prealabil”, a declarat astăzi Galbur.

Totodată, Guvernul a decis ca în Federația Rusă să fie deschise cu trei secții de vot mai multe față de scrutinul precedent, cînd au fost cinci secții.

Precizăm că la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, peste hotarele țării au fost deschise 95 de secții de vot.

SURSA

Comentarii