10.07.2015 08:08

Guvernul, în centrul unui nou scandal financiar

Guvernul de la Chișinău s-a pomenit în centrul unui nou scandal financiar internaţional. Prim-vice-preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţe şi Dezvoltare, Philip Bennett a adresat o scrisoare premierului interimar Natalia Gherman în care indică că guvernul „făcând o mişcare intenţionată şi cinică”, a schimbat Legea instituţiilor financiare, blocând tranzacţia de procurare de către BERD a acţiunilor Victoriabank, care fusese anterior aprobată de Banca Naţională.

Portalul Newsmaker.md scrie că potrivit datelor de care dispune, amendamentul, care a provocat nemulţumirea BERD a fost pregătit de miniştrii PD, care au condiţionat astfel votul pentru aprobarea bugetului prin asumare de răspundere guvernamentală. Amendamentul votat pe 8 aprilie a fost propus de ministrul economiei Stephan Bride şi susţinut de ministrul finanţelor Anatol Arapu. Reprezentanţii Băncii Naţionale au lipsit de la şedinţa în cauză, iar unicul care s-a împotrivit propunerii a fost vice-preşedintele Comisiei Naţionale a Pieţii Financiare, Iurie Filip.

Mai multe surse au comunicat pentru Newsmaker.md că înainte de şedinţă, miniştrii PD au condiţionat aprobarea pachetului de legi privind bugetul şi politica bugetar-fiscală prin votarea „amendamentului Bride”, refuzând în caz contrar să voteze pentru buget. Fostul premier Chiril Gaburici spune că nu a înţeles imediat că unicul scop al amendamentului era blocarea cumpărării Victoriabank de către BERD. El susţine că aproape imediat a iniţiat anularea deciziei, dar acest lucru nu s-a reuşit pe motiv că la 12 iunie a demisionat.

Stephan Bride a evitat să comenteze această problemă, Ministerul Economiei nu a răspuns la solicitarea portalului informaţional, iar Banca Naţională la momentul publicării materialului nu a expediat încă un răspuns.

Comentarii