08.05.2019 17:12

Ilan Șor, către deputați: Ajunge să fiți cățeii dresați ai Estului sau Vestului

Ilan Șor a criticat dur comportamentul mai multor colegi din Parlament de la alte formațiuni politice care în loc să pună în prim plan interesele Republicii Moldova și ale poporului său îndeplinesc comenzile politice ale stăpânilor și protectorilor lor de peste hotare.

El i-a comparat pe acești deputați cu niște „căței dresați” care fac circ ieftin, transmite Știri.md cu referire la Partidulșor.md.

Ilan Șor a calificat drept inadmisibilă implicarea ambasadorilor străini în afacerile interne ale Republicii Moldova. 

„Este inadmisibil atât din partea celor din Est cât și din Vest. Nu suntem o țară a lumii a treia, nici oameni de categoria a treia. Da, nu ne reușește tot, dar avem, destui creieri ca să ne rezolvăm singuri problemele”, a menționat el.

Ilan Șor s-a arătat îngrijorat de numărul mare de deputați care îndeplinesc comenzi politice din exterior. 

„Este dureros că o parte din deputați aleargă că niște căței dresați ba la Est, ba la Vest, unii la Moscova, alți la Bruxelles. Dar haideți să ne imaginăm că într-o zi stăpânii de la Bruxelles și Moscova își vor chema protejații. Parlamentul va rămâne fără deputați. este dureros să recunoaștem acest lucru”, a declarat liderul fracțiunii parlamentare a Partidului Politic ȘOR.

El a menționat că nu Estul sau Vestul i-au trimis pe deputați în Parlament, dar poporul, care așteaptă în schimb să le fie rezolvate problemele. 

„Oamenii v-au ales ca să le rezolvați problemele, ca să le faceți viața mai bună. Ce au obținut – circ, tumbe de câini dresați în jurul arenei?”, a întrebat Ilan Șor.

Este timpul ca politicienii să salveze Republica Moldova. 

„Ajunge să alergăm ca șobolanii în corabia naufragiată. E timpul să salvăm această corabie. Încetați acest circ ieftin, haideți să începem lucrul”, a îndemnat președintele Partidului ȘOR.

Totodată, Ilan Șor le-a solicita deputaților și politicienilor să meargă prin sate și să discute cu oamenii pentru a le afla problemele, așa cum procedează el. 

„Haideți să ne unim în numele țării și al poporului. În loc să vă roadeți fundul pantalonilor prin restaurantele de la Bruxelles sau Moscova, urcați mai bine în mașini și mergeți în sate, la oameni. Eu fac aceasta – rezolv problemele oamenilor, pentru că eu iubesc acest popor. Am demonstrat tuturor că fără stăpâni, fără protectori, putem trăi destoinic”.

În acest context, Ilan Șor a menționat că singurul stăpân al partidului său este poporul Republicii Moldova. 

„Și Partidul ȘOR are un stăpân - acest stăpân este poporul Republicii Moldova. Alegătorii ne spun ce trebuie să facem – unde să reparăm drumurile, unde să instalam iluminatul public și noi cu asta și ne ocupăm”.

La Orhei echipa Partidului ȘOR a demonstra că Republica Moldova se poate dezvolta și fără „stăpâni” din exterior. 

„Am demonstrat la Orhei că ne putem construi de sine stătător țara. Am reușit, fără voi să majorăm de 3,5 ori bugetul, să restabilim în proporție de 70% infrastructura. Suntem gata să fim parteneri, dar nu slugi”, a arătat Ilan Șor.


SURSA

Comentarii