03.09.2015 12:21

Imigranții au intrat din nou în gara Keleti din Budapesta

Gara principală din capitala Ungariei, Budapesta, şi-a deschis astăzi porțile sutelor de imigranți, după două zile în care a fost închisă.
Sutele de imigranți care așteptau în fața porților au luat cu asalt peroanele și au încercat să se urce la bordul unui tren, în condițiile în care compania ungară feroviară MAV a decis să suspende pe termen nelimitat toate serviciile internaționale din Budapesta către Europa occidentală.
Măsura de deschidere a gării din Budapesta a fost luată după ce premierul Ungariei Viktor Orban a fost la Bruxelles pentru discuții cu privire la criza imigranților.
Numărul imigranților care intră în Europa a atins niveluri record, cu 107.500 de sosiri numai în luna iulie.
Germania se așteaptă să primească 800.000 de imigranți în acest an, de patru ori mai mult ca totalul anului trecut.
Creșterea în număr a imigranţilor a creat tensiuni și neînțelegeri asupra politicii de migrație a UE.
Vă amintim că ieri, Germania, Italia și Franța au cerut "distribuirea echitabilă" a refugiaților pe teritoriul UE. Italia și Grecia s-au plâns că sunt copleșite de numărul de imigranţi ce sosesc pe ţărmurile lor de coastă. În timp ce țări precum Germania sunt pregătite să accepte un număr mare de solicitanți de azil, în mod clar alte state ale UE nu sunt.

Sursă: reuters.com

Comentarii