23.02.2016 13:24

Implementarea reformelor în Republica Moldova, în atenţia co-raportorilor APCE

Implementarea reformelor în Republica Moldova în apropierea de UE a fost subiectul principal discutat de preşedintele Parlamentului Andrian Candu cu co-raportorii Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Valentina Leskaj şi Ögmundur Jonásson, care se află într-o vizită în Republica Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, Andrian Candu s-a referit la priorităţile sesiunii de primăvară a Parlamentului, fiind vorba de pachete legislative importante prin care Republica Moldova să depăşească o serie de provocări cu care se confruntă. Oficialul a spus că cea mai importantă foaie de parcurs pentru ţară este Acordul de Asociere şi cel de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător.

„Pentru primele şedinţe ale Parlamentului din sesiunea de primăvară avem pregătite pentru discuţii şi aprobare circa 50 de proiecte de acte legislative, între care pachetul financiar-bancar, pachetul energetic, pachetul de integritate. Este o agendă importantă de reforme, care conţine modificări asupra cărora am convenit cu partenerii de dezvoltare”, a declarat Andrian Candu.

Preşedintele Parlamentului a reiterat determinarea autorităţilor de a implementa recomandările misiunii pe justiţie a UE, care se desfăşoară în prezent în Republica Moldova şi are drept scop de a verifica eficienţa instituţională a organelor de drept. Concluziile şi recomandările misiunii pe justiţie a UE vor fi formulate în primăvară anului curent.

Co-raportorii Comisiei de monitorizare a APCE au încurajat autorităţile Republicii Moldova să elaboreze şi să implementeze reformele necesare pentru creşterea nivelului de trai a cetăţenilor.

Co-raportorii Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Valentina Leskaj şi Ögmundur Jonásson efectuează o vizită de documentare în perioada 22-23 februarie.

www.ipn.md

Comentarii