18.03.2015 14:17

În Ucraina a început demobilizarea a 35.300 de militari în urma unei decizii adoptate de șeful statului ucrainean

În Ucraina a început miercuri demobilizarea militarilor chemați sub arme în martie 2014, în contextul conflictului din estul separatist al țării, a anunțat Ministerul Apărării de la Kiev, scrie de Interfax-Ukraina, citat de MBC-TV.

Conform serviciului de presă al ministerului ucrainean al Apărării, în perioada 18 martie — 1 mai 2015 urmează să fie lăsați la vatră aproximativ 35.300 de militari care au fost mobilizați în armata ucraineană în conformitate cu decretul președintelui Petro Poroșenko din 17 martie 2014.

Această demobilizare are loc în urma unei decizii adoptate de șeful statului ucrainean în luna ianuarie. Presa ucraineană scrie că acest proces nu înseamnă o reducere a efectivelor armatei, ci o formă de rotație a soldaților, care au activat în rândul forțelor ucrainene timp de aproape un an cu alții chemați sub arme. Mai mult, Ucraina intenționează să-și sporească efectivele armatei sale la 250.000 de militari.

În Ucraina au avut loc patru valuri de mobilizare de la declanșarea, în aprilie 2014, a conflictului din estul țării, ultimul fiind lansat în luna ianuarie 2015.

Comentarii