05.06.2015 14:40
Încă 100 de zile –atât are la dispoziție Guvernul pentru a îndeplini cerințele sindicatelor, în caz contrar acestea vor ieși în stradă
Încă 100 de zile –atât are la dispoziție Guvernul pentru a îndeplini cerințele sindicatelor, în caz contrar acestea vor ieși în stradă, se spune în declarația adoptată la Adunarea activului sindical al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, care a avut loc astăzi.
”Au trecut 100 de zile de când și-a început activitatea noul Guvern. Le mai acordăm exact 100 de zile pentru a îndeplini cerințele noastre”, a precizat Oleg Budza, președintele CNSM.
”Nu susținem protestele antiguvernamentale, care s-au întețit în ultima vreme și nu suntem adepți ai justiției stradale. De aceea am decis să mergem pe calea dialogului ca cea mai corectă cale de soluționare a problemelor salariaților. Însă, în cazul în care vocea noastră din nou nu va fi auzită și propunerile noastre vor fi iar ignorate, vom purcede la acțiuni ample de protest”, a atenționat liderul sindical.
La rândul său, premierul Chiril Gaburici, care este și președintele Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective, s-a arătat dispus de a conlucra cu partenerii sociali. ”Suntem de aceeași parte a baricadei. Numai prin dialog și conlucrare vom ajunge la un numitor comun, pentru ca în final să aibă de câștigat cetățenii”, a spus el.
Prin Declarația adoptată astăzi, sindicatele cer autorităților realizarea unui dialog social real și responsabil, reformarea sistemului de salarizare și stabilirea unui singur salariu minim pe țară în mărime de 50-60 la sută din salariul mediu pe economie, cu o ulterioară indexare a acestuia la nivelul indicelui prețurilor de consum, promovarea politicilor fiscale ce ar viza reducerea poverii fiscale pentru persoanele fizice cu venituri joase.
Totodată, sindicaliștii insistă asupra modificării legislației cu privire la pensii în vederea unificării mecanismului de stabilire a pensiilor pentru toți beneficiarii și elaborarea unei formule unice și simplificate de calculare a pensiei; urgentării adoptării Programului național în domeniul securității și sănătății în muncă, eficientizării cheltuielilor Fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală și îmbunătățirii calității serviciilor medicale, precum și sporirea acțiunilor în vederea minimizării plății salariilor ”în plic”, diminuării muncii ”la negru” și combaterii evaziunii fiscale.
Activiştii şi membrii de sindicat s-au întrunitîn cadrul Adunării activului sindical al CNSM, în ajunul Zilei Sindicalistului, pentru a atrage încă o dată atenția partenerilor sociali asupra problemelor de ordin social-economic cu care se confruntă cetățenii Republicii Moldova.
CNSM este unicul centru sindical interramural, care întruneşte peste 430 de mii de membri. În cadrul CNSM activează 27 de centre sindicale naţional-ramurale.