23.09.2015 14:30
Începe evaluarea administrației publice
Începe evaluarea administraţiei publice din Republica Moldova. Astăzi a fost lansat proiectul ”Sigma”, finanţat de UE, care are drept scop radiografierea completă a administrației publice prin prisma principiilor de bună guvernare la nivelul Uniunii Europene. În acest scop, UE a aprobat și un buget de susţinere financiară în mărime de 50 milioane de euro. Banii însă, vor fi acordați în a doua jumătate a anului 2016.
La conferința de lansare a proiectului pentru consolidarea administrării şi managementului instituţiilor publice a participat Șeful Delegației UE la Chișinău, Pirkka Tapiola, şi Karen Hill, șeful programului Sigma. De asemenea, la eveniment a fost prezent și prim-ministrul Valeriu Streleț.
Şeful Executivului a menţionat că evaluarea administrației publice din Republica Moldova vine în momentul în care Guvernul creează premisele pentru demararea plenară a reformei multidimensionale a administrației publice, fără de care aparatul de stat ar putea intra într-un colaps sistemic ireversibil.
”Reforma administrației publice este una din restanțele importante în implementarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană pentru perioada 2014-2015. Din păcate, ne aflăm într-o perioadă, când funcția în domeniul administrației publice nu este nici atractivă, nici motivantă pentru profesioniști buni și integri”, - a constatat Streleț.
Totodată, Șeful Delegației UE la Chișinău, Pirkka Tapiola, a subliniat că reforma administrației publice este un moment important şi fundamental pentru Republica Moldova în procesul de integrare în Uniunea Europeană. Tapiola a mai comunicat că a fost aprobat un buget de 50 de milioane de euro pentru susţinerea reformei administraţiei publice în Republica Moldova, iar această asistenţă va fi acordată în a doua jumătate a anului 2016. ”Este foarte important ca fiecare să încerce să contribuie la reforma administrației publice, astfel încât împreună să vedem realizarea ei”, - a mai adăugat el.
Astfel, conform proiectului, experții ”Sigma” vor elabora chestionare pentru fiecare instituție în parte, pentru a obține informații cât mai exacte și pentru a face o evaluare corectă și o analiză detaliată a activității administrației publice.
Karen Hiil a menţionat că Republica Moldova este prima ţară din Politica de Vecinătatea a Uniunii Europene în raport cu care UE a solicitat ”Sigma” să-i evalueze administraţia publică. Raportul ”Sigma” va fi prezentat în prima jumătate a anului viitor.