06.11.2014 14:16
INOVAȚII LA ALEGERILE DIN 30 NOIEMBRIE. S-AU CUMPĂRAT NOI CABINE DE VOT
Comisia Electorală Centrală este gata de alegerile parlamentare din 30 noiembrie. CEC a cumpărat 6 mii 940 de cabine pentru vot secret în sumă totală de 436,3 mii de dolari. Noul echipament pentru alegeri a fost cumpărat dintr-un fond mixt al Moldovei şi al Guvernului Norvegiei în cadrul Programului PNUD pentru Democraţie.
Președintele CEC, Iurie Ciocan, a menționat că, în premieră, pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie, CEC a uniformizat echipamentele electorale a secţiilor de votare. Astfel, cabinele de vot nu vor mai fi colorate, acestea vor fi albe și pe ele va fi aplicat logoul CEC. De asemenea, la alegeri vor fi utilizate urne de vot din plastic netransparent cu un volum minim de 80 şi 45 de litri şi o urnă de vot mobilă cu un volum minim de 27 litri. Mai mult, la fiecare secție de votare va fi amenajată câte o cabină pentru persoane cu necesități speciale. O altă inovație va fi implementarea la alegeri la nivel național a Registrului de stat a alegătorilor ca parte a sistemului informaționat automatizat Alegeri. În acest scop, au fost cumpărate 4,2 mii de notebook-uri. Câte două dintre ele, conectate la Interne, vor fi în fiecare biroul electoral. Cu ajutorul lor, în ziua alegerilor, operatorii vor confrunta datele votanților cu Registrul de stat al alegătorilor. În total, pentru alegeri vor fi deschise 2066 de secții de votare, inclusiv 95 în străinătate. În organizarea și desfășurarea alegerilor sunt implicați peste 22 de mii de oameni.