15.04.2015 15:31
Iurie Leancă merge în alegeri locale în cadrul unui bloc electoral
Președintele Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă merge în alegeri locale în cadrul unui bloc electoral format din patru partide. Acesta se va numi Platforma Populară Europeană din Moldova. Din bloc fac parte Partidul Popular European din Moldova, Partidul „Democrația Acasă”, Partidul Liberal Reformator și Partidul Acțiunea Democratică. Potrivit lui Leancă, decizia a fost luată ca urmare a faptului că până la 14 iunie nu se va reuși înregistrarea Partidului Popular European, la Ministerul Justiției. Deocamdată însă, Leancă nu a înaintat nici un candidat. Între timp, încă o femeie în cursa pentru primăria capitalei. Potrivit unor surse, partidul Comuniștilor ar fi luat decizia să înainteze candidatura președintei fracțiunii parlamentare a PCRM, Violeta Ivanov. Decizia nu este finală, aceasta urmează să fie publică abea pe 25 aprilie, după ședința plenară a partidului.