30.03.2016 09:28
Karasin la Tiraspol: Problemele în procesul de reglementare transnistreană trebuie soluționate, nu acumulate
Viceministrul Afacerilor Externe al Rusiei Grigori Karasin, după întrevederile la nivel înalt de la Chișinău, a efectuat o vizită la Tiraspol.
În cadrul negocierilor cu liderul autoproclamatei RMN, Evgheni Șevciuk, și ministrul de externe al regiunii, Vitali Ignatiev, oficialul rus a îndemnat să se treacă de la declarații la conlucrare directă între autorităților de pe ambele maluri ale Nistrului. Potrivit Serviciului de presă al liderului de la Tiraspol, Grigori Karasin a calificat starea de lucruri în procesul de negocieri dintre Chișinău și Tiraspol drept una „înghețată”, menționînd că ea trebuie scoasă din această pasivitate.
Diplomatul rus s-a arătat indignat de faptul că problemele dintre autoritățile Chișinăului și Tiraspolului nu sînt rezolvate, ci acumulate, iar procesul de reglementare a diferendului transnistrean se lovește de conjunctura politică de pe malul drept al Nistrului. „Trebuie concentrate eforturile asupra transferării procesului de negocieri într-o direcție constructivă, pentru ca formatul recunoscut internațional «5+2» să funcționeze într-o atmosferă de respect reciproc și să aducă rezultate concrete. Nu este simplu, deoarece s-au acumulat destul de multe momente negative, este destul de multă neîncredere”, a declarat Karasin pe 29 martie, în cadrul unui briefing la Tiraspol.
Viceministrul rus de externe a menționat că autoritățile Moldovei trebuie să se gîndească serios la stabilirea unui dialog direct și constructiv cu conducerea Transnistriei. „Negocierile trebuie scoase din starea de îngheț. Părțile trebuie să discute probleme concrete, nu să facă schimburi de opinie prin intermediul mass-mediei. A trecut timpul cînd era suficient de rostit unele lozinci propagandistice. Acum este necesar de stabilit o atmosferă de lucru în relații”, a menționat Karasin.
Diplomatul rus a adăugat că partea rusă este dispusă să ofere asistența necesară în organizarea procesului de negocieri. „Vom munci și ne vom coordona eforturile”, a spus Karasin, citat de Serviciul de presă al liderului transnistrean.
În cadrul vizitei sale în Republica Moldova, Karasin s-a întîlnit anterior cu premierul Pavel Filip și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur . Părțile au menționat necesitatea îmbunătățirii relațiilor moldo-ruse în diferite domenii. Pavel Filip a menționat că dorința de a spori bunăstarea cetățenilor Moldovei este greu de imaginat fără consolidarea cooperării economice cu Rusia.