01.11.2016 14:45
Recursul avocaților lui Usatîi a fost respins
Curtea de Apel (CA) Chișinău a respins recursul avocaților lui Renato Usatîi împotriva deciziei instanței privind eliberarea mandatului de arest pe numele lui.
Reamintim că Judecătoria sectorului Centru a adoptat la 24 octombrie decizia de a emite un mandat de arest pe 30 de zile, pe numele liderului „Partidului Nostru”, Primarului orașului Bălți Renato Usatîi. Acesta a fost, de asemenea, dat în căutare internațională. Autoritățile de urmărire penală bănuiesc că Usatîi ar fi ordonat uciderea bancherului rus, fostului proprietar al băncii „Universalbank„ Gherman Gorbunțov.
Judecătorii CA au calificat insuficient de justificate argumentele aduse de avocații liderului „Partidului Nostru” care au insistat asupra anulării deciziei de a plasa clientul lor în arest preventiv. Acest lucru l-a comunicat astăzi, 1 noiembrie, procurorul Vitalie Busuioc.
Ancheta va continua urmărirea penală vizavi de Renato Usatîi în dosarul atentatului la viața bancherului rus Gherman Gorbunțov. Apărarea liderului „Partiduli Nostru” a asigurat publicul că va insista asupra schimbării măsurii de reprimare a clientului lor. Vicepreședintele „PN” Ilian Cașu, prezent la ședința CA, a ieșit în sprijinul colegului de partid.
Anterior angajații Procuraturii au comunicat despre reținerea în Moldova a doi figuranți în
dosarul privind atentatul la viața Gorbunțov care, potrivit anchetei, au primit 100 de mii de dolari de la Renato Usatîi.
SURSA