21.12.2014 11:31
Klaus Iohannis a depus JURĂMÂNTUL! Vezi primele declarații făcute în fața Parlamentului
Klaus Iohannis a depus jurământul de învestitură în funcţia de preşedinte al României, în şedinţa solemnă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor. Iohannis a declarat, în discursul rostit în faţa Parlamentului, că este recunoscător şi onorat de încrederea pe care cetăţenii i-au acordat-o alegându-l preşedinte şi a asigurat că va fi preşedintele tuturor românilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, duminică, la Palatul Cotroceni, unde a fost întâmpinat garda de onoare, informează mediafax.ro.
Stau aici, în faţa dumneavoastră, conştient de miza acestui moment pentru viitorul României. Sunt recunoscător şi onorat de încrederea pe care cetăţenii României mi-au acordat-o cea de a fi preşedintele lor şi îi asigur că voi fi preşedintele tuturor românilor
- Sunt profund mişcat de dragostea de ţară care a stat în spatele participării la vot, de aspiraţia spre libertate şi proprietate a românilor
- Vă mulţumesc vouă, tuturor concetăţenilor mei, pentru că aţi arătat lumii întregi adevărata faţă a României. La 25 de ani după căderea comunismului aţi făcut încă o dată să triumfe democraţia şi participarea
- România lucrului bine făcut este angajamentul luat şi cu care pornesc pe acest drum.
- Este nevoie de înţelegerea clară la nivelul întregii clase politice: nu există altă cale pentru România decât aceea a unei ţări eliberate de corupţie
- Vreau ca la final de mandat oamenii să vadă că am făcut legi durabile, instituţii solide. Trebuie să ne apucăm de treabă. Lucrurile nu se vor întâmpla peste noapte. La fiecare etapă vom avea de înfruntat capcane.
- Mă bucur să constat că există deschiderea pentru a începe discuţiile pentru revizurea Constituţiei.
- Cu toţii ne dorim o transformare profundă a României în ansamblul său. Schimbările de legislaţie sunt doar un pas. Trebuie schimbate şi mentalităţi. Vreau o Românie în care nu e timp de spectacol. Îmi doresc o naţiune puternică.