25.04.2016 14:19
La protestul de dimineață au venit doar câteva persoane
Deși au decis aseară să întrerupă protestul și să revină în Piața Marii Adunări Naționale în primele ore ale dimineții, astăzi PMAN era aproape goală.
Puțini au venit să întâmpine guvernanații atunci când vin la serviciu, conform promisiunii votate unanim la finele protestului de ieri. Cei care au venit totuși, au motivat lipsa celorlalți prin faptul că au de lucru. Ei însă vor sta până vor prelua puterea.
Realitatea.md amintește că aseară liderii și susținătorii Platformei „Demnitate și Adevăr” au decis să plece acasă să se odihnească și să revină la ora 7.00 a dimineții de astăzi, în Piața Marii Adunări Naționale, pentru a-i surprinde pe guvernanți atunci când vin la lucru. Decizia a fost susținută unanim de toți manifestanții prezenți.
Mai mulți cetățeni au protestat ieri în Piața Marii Adunări Naționale împotriva actualei guvernări, manifestație organizată de Platforma „Demnitate și Adevăr”. Protestatarii au scandat „Unica soluție este revoluția!”, „Demisia!”, „Vrem țara înapoi!”, „Rușine!”, „Jos Mafia!” și ”Vrem alegeri anticipate!”. La finalul acțiunii de protest, după ce au votat unanim o nouă rezoluție, manifestanții au pornit în coloane și au înconjurat clădirea Guvernului, anunțând că nu vor pleca până nu vor avea un dialog cu oficialii.
Ulterior, aceștia au pornit spre sediul Global Business Center. Însă, manifestanții s-au oprit pe strada Bulgară, unde locuiește Vladimir Plahotniuc, au rupt cordonul format din polițiști și au aruncat cu pietre.
În urma altercațiilor provocate de protestatari, patru polițiști au fost traumatizați și internați în spital, iar un tânăr de 24 de ani, anterior judecat a fost reținut pentru 72 de ore.