17.04.2015 09:56

Legea testării integrității-constituțională, dar cu rezerve. Cristina Țărnă a explicat pentru MBC care este de fapt situația

Testarea integrității profesionale a judecătorilor, declarată constituțională, dar cu unele rezerve. Înalta Curte a declarat drept constituționale prevederile Legii privind testarea integrității profesionale, contestate anterior de deputații comuniști. În replică, vicedirectorul CNA, Cristina Țărnă a declarat că legea a fost blocată.

În decizia lor, membrii Curții Constituționale s-au bazat pe expunerea Comisiei de la Veneţia care a constatat că norma este bună, dar „legea lasă loc de interpretări şi permite implicarea în efectuarea justiției și în viața privată”, notează ziarul de gardă. „Statul are dreptul să testeze integritatea profesională a funcționarilor săi, a tuturor, fără niciun fel de excepție. Problema constă în modalitatea în care se face această testare și instituția care este abilitată să o facă. Cu remedierea acestor deficiențe care a fost constatate, legea poate funcționa în continuare”, a explicat președintele Curții, Alexandru Tănase.

În acelaşi timp, reprezentanţii Parlamentului, Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) şi ai Guvernului consideră că norma este constituțională și nu lezează în niciun fel demnitatea și onoarea juecătorilor. La rândul ei Cristina Ţărnă, vicedirectorul CNA a declarat după decizia Curţii că această hotărâre face ca activitatea comisiei ce testa integritatea profesională a funcţionarilor publici să devină una imposibilă. Legea privind testarea integrității profesionale a intrat în vigoare la 14 august, 2014 și are în vizor, în prima fază, circa 50.000 de angajați din sfera bugetară. Potrivit prevederilor legii, testele de integritate profesională asupra tuturor angajaţilor autorităţilor publice centrale şi locale sunt efectuate de către Centrul Naţional Anticorupţie, iar cei de la CNA sunt testați de SIS, iar la rândul lor, ofițerii SIS sunt testați de o subdiviziune internă.

Tot la acest subiect, vicedirectorul CNA, Cristina Țărnă a explicat pentru MBC (Moldavian Business Channel) care este de fapt situația și ce se va întâmpla de acum încolo. Potrivit acesteia, deputații comuniști au contestat nu însăși mecanismul legii ci ca această lege să fie aplicată și judecătorilor, însă Curtea Constituțională a examinat constituționalitatea întregii legi. Mai mult decât atât, ea susține că nu se știe ce se va întâmpla cu cei care deja au fost testați și au fost concediați de la serviciu pentru fapte de corupție.

Comentarii