18.03.2015 12:31
Localitățile din țară vor avea drumuri mai bune începand cu acest an. Banca Mondială este dispusă să susțină financiar
Localitățile din țară vor avea drumuri mai bune. Banca Mondială a declarat că este dispusă să susțină financiar, începând cu acest an, lucrările de dezvoltare a infrastructurii locale. Ministrul Transporturilor, Vasile Botnari, a discutat deja planul de colaborare în acest sens cu delegația Băncii Mondiale, se arată în comunicatul ministerului.
În anul 2014, în premieră, Ministerul Transporturilor a demarat un amplu program de reparații a drumurilor din intravilanul localităților, care va continua și în acest an. Reabilitarea rețelelor de drumuri locale poate fi accelerată cu suportul partenerilor străini, a declarat ministrul Transporturilor, Vasile Botnari. Totodată, el a menționat că și pe intern au fost identificate surse pentru finanțarea lucrărilor.
Simon Ellis, șef de echipă al BM pentru Programul în domeniul transporturilor din Republica Moldova a punctat că echipa de consultanți, desemnată pentru selectarea drumurilor ce vor intra în reabilitare, a început să lucreze. Reprezentantul BM și-a exprimat încrederea că prioritățile pe acest proiect vor fi definitivate cât mai rapid. Banca Mondială va oferi circa 55 milioane de dolari pentru proiectul de dezvoltare a drumurilor locale.