25.01.2016 13:11
Lupu: Candu își va da demisia
Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, a declarat că preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, în curând îşi va da demisia. Despre aceasta politicianul a vorbit la emisiunea „Vinerea cu Anatol Golea” de la postul de televiziune RTR-Moldova.
El a negat acuzaţiile că PDM a monopolizat puterea din ţară, înaintându-şi reprezentanţii la conducerea Parlamentului şi Guvernului, după care poate pretinde şi la funcţia de Preşedinte.
„Partidul Democrat înţelege foarte bine că avem o guvernare de coaliţie, care este formată din diferite grupuri politice. În aceste condiţii o componenţă politică a majorităţii parlamentare nu poate ocupa toate funcţiile. Asemenea formă de guvernare de coaliţie presupune existenţa unei balanţe. Noi am spus că dacă va fi aprobat un Premier din partea PDM, atunci democraţii nu elibera funcţia de preşedinte al Parlamentului pentru partenerii cu fracţiunea cea mai numeroasă după a noastră”, a spus Lupu.
El a menţionat că Andrian Candu îşi va da demisia şi este conştient de aceasta.
„Nu pot spune când se va întâmpla, dar va fi în timpul apropiat. Am discutat acest subiect în partid, dar trebuie să-l discutăm şi în cadrul majorităţii parlamentare. Deocamdată nu putem spune cine va ocupa funcţia de spicher, va fi o decizie colegială. Decizia o va lua majoritatea parlamentară, deoarece eu pot avea o opinie, iar colegii mei alta”, a menţionat liderul PDM.
Potrivit spuselor sale, înaintarea prim-vicepreşedintelui PDM, Vlad Plahotniuc la funcţia de Premier a fost „o încercare de a corecta opinia contradictorie a societăţii despre el”. El consideră că „persoana lui Plahotniuc este demonizată în exces”.
„Despre persoana sa s-au creat numeroase mituri care trebuie dezminţite. Este o persoană muncitoare, un adevărat manager de criză. Şi îi stă în puteri, aplicând calităţile sale impresionante, să contribuie la depăşirea crizei actuale din ţară. Din păcate nu am fost înţeleşi”, a spus Lupu.
El a comparat această situaţie cu alegerea în 1940 a Prim-ministrului Marii Britanii, Winston Churchill, care la acel moment avea rating redus, dar calităţi extraordinare de manager, la fel ca şi Plahotniuc.
Totodată, Lupu a dat asigurări că Plahotniuc nu va pretinde la funcţia de Preşedinte.
„El a dorit să devină Prim-ministru, deoarece are calităţi excepţionale de manager. Dar Vlad niciodată nu şi-a dorit să devină Preşedinte. Moldova este o republică parlamentară, funcţiile Preşedintelui sunt prea limitate pentru a avea posibilitate de a demonstra eficienţă în lucru”, a spus liderul PDM.
Vorbind despre alegerile anticipate, politicianul a spus că acestea cu siguranţă vor duce ţara la „haos şi colaps”.
„Care sunt riscurile alegerilor anticipate? Din punct de vedere economic chiar şi două luni fără putere vor duce ţara la colaps. Alegerea nu este între bine şi rău, ci între rău şi foarte rău”, afirmă Lupu.
El a subliniat că anume din acest motiv noua majoritate parlamentară a decis să accelereze procedura de aprobare a Guvernului.
„Da. au fost devieri nesemnificative de la procedură. Asta a fost situaţia din Parlament şi din stradă. Ce aveam de făcut? Ce s-ar fi întâmplat dacă Parlament ar fi fost blocat şi nu am fi aprobat Guvernul până la 29 ianuarie?! Majoritate parlamentară avem, componenţă a Guvernului avem, program de activitate avem, iar să aprobăm nu putem. Ce atunci? Alegeri anticipate. Nimic bun aceasta nu ar fi adus ţării”, a subliniat Lupu.
Sursa: infotag.md