09.03.2016 07:31

Maia Sandu, despre posibilitatea de a candida la postul de președinte și decizia CC

Liderul grupului de inițiativă a Partidului PAS, Maia Sandu susține că decizia de a candida sau nu la funcția de președinte a Republicii Moldova în cadrul următorului scrutin, va fi luată decătre formațiunea politică în care este implicată.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Politica de la TV7.

„Acum câteva luni când încă nu eram angrenată într-un proiect politic eram sigură că aș candida în cazul unui scrutin prezidențial. Acum vă pot spune că decizia va fi luată în cadrul echipei”, a spus Maia Sandu.

Referindu-se la decizia de vineri a Curții Constituționale, fostul ministru al Educației consideră că este una controversată.

„Este o decizie controversată, din punct de vedere juridic este un element care nu este justificat în nici un fel și aceasta se referă la limita de vârstă. Atunci când este anulat un text întreg din legea de modificare a Constituției și se lasă doar un element fără a da nici o explicație, trezește cel puțin unele suspiciuni”, a adăugart Sandu.

Liderul Partidului PAS mai susține că acum cel mai important este noua componență a Comisiei Electorale Centrale, dar și modificările care se vor aduce legislației electorale.

Sursa

Comentarii